Walking around.[PRIVAT]

Era ora prânzului, când era cel mai cald și toată lumea stătea în cameră, unde era mult mai bine și mai răcoare. Tabăra părea aproape pustie la ora aceasta. Oricum, elevii ieșeau afară mai mult noaptea, atunci când începea distracția și parcă se transformau, în timp ce ziua păreau așa inocenți și cuminți, văzându-și de cursurile lor.
Mao nu avea ce face în camera ei. Stătea cu o fată și se întelegea destul de bine cu ea, era de treabă și o făcea mereu să râdă, dar aceasta plecase pe nu știu unde, așa că decise să se plimbe prin grădină.
Priveliștea era foarte frumoasă și adora parfumul îmbătător ar florilor, dar era prea cald. Nu mai suporta. În spatele grădinii se afla o fântână arteziană. Merse la ea și își băgă mâinile sub apa rece, apoi se stropi puțin pe față. Răsuflă ușurată, de parcă dispăruse toată căldura aceea care o moleșise complet.

O zi superbă de vară, călduroasă, şi el de obicei nu prea stătea înăuntru când era o zi aşa ca asta. Aşa că, a ieşit din camera lui, îmbrăcat în nişte pantaloni lungi strâmţi şi albaştri închişi şi cu o cămaşă albă lungă, ca aceea pe care i-o dădu lui Mao în acea seară. Momentan nu ştia de ce a ales chiar grădina, dar când o văzu pe Mao acolo, nu se mai întrebă asta. Acum era în spatele ei, şi a mers încet, cu paşi mari, dar lenţi, pentru a nu fi auzit. Ajuns lângă ea, o îmbrăţişă pe la spate, apoi o întoarse, sărutând-o scurt. Acesta era un mod frumos de a o saluta.
-Bunăăă, ţi-a fost dor de mine, iubire? A întrebat, pe un ton drăgălaş, şi o atinse uşor pe nas, punându-şi mâinile pe talia fetei, şi trăgând-o mai lângă el. În tot acest timp îşi lipi şi fruntea de a ei, zâmbindu-i scurt, în colţul gurii.

Mao nu auzi și nici nu-l simți pe băiat, până ce acesta nu ajunse lângă ea și o îmbrățise. Zâmbi larg, fericită că se nimerise să fie amândoi în același loc, în același timp, pentru că îi fusese foarte dor de el.
Îi răspunse la sărut, iar când acesta se sfârși, Mao îl apucă în brațe, aducându-l mai aproape de ea și începu să-l strângă foarte tare, de parcă era un papițoi sau ceva, dar adora să facă asta.
- Normal că mi-a fost dor de tine! Uite ce face dragostea din noi, ne aduce în același loc, în același moment al zilei, îi zise la ureche, apoi se îndepărtă puțin și chicoti.

Fata se bucură nespus când îl văzu, ba chiar începu să-l strângă în braţe ca pe un animăluş de pluş. Nimeni nu mai făcuse asta până acum, cu atâta dragoste şi bucurie. Atunci a strâns-o şi el în braţe drăgăstos.
Dragostea, repetă el cuvântul spus de fată, gândindu-se câteva clipe, dar apoi a zâmbit şi îi dădu câteva fire de păr de pe obraz, iar mâna sa le luă locul imediat.
-Eşti frumoasă azi. I-a spus, îndreptându-şi unul dintre degete către tricoul fetei. Era chiar drăguţ, şi ea avea gusturi în materia hainelor. I-a zâmbit, luând-o de mână.
-Totuşi sunt curios... câţi ani ai? A întrebat, fiindcă el chiar nu ştia câţi ani are. Ar fi fost culmea să aibă cinşpe ani sau chiar mai mult decât el, deşi nu credea asta. Nu părea de cinşpe ani şi nici de peste 20. Mă rog, dragostea nu are vârste, dar tot era curios, şi acum dorea să afle mai multe despre ea.

Băiatul o strânse și el în brațe, la fel cum o făcu ea. Adora să stea în brațele lui, devenise lucrul ei preferat de când îl întâlnise pe JaeJin. Îi zise apoi că e frumoasă, iar Mao roși, destul de mult încât să se poată observa.
Când o întrebă de vârstă înghiți în sec. Ea avea 17 și era sigură că băiatul era mult mai mare ca ea. Totuși, spera că vârsta nu era o problemă pentru el, căci pentru ea nu era.
- Am 17, răspunse în cele din urmă, în timp ce schiță un mic zâmbet drăgălaș. Tu?

Fata era o scumpă. Şi tare micuţă, faţă de el. Nu era nici măcar majoră, şi atunci se oftică. Nu puteai face mare lucru cu o minoră, dar în aceste momente speciale, lui nu-i prea păsa. Întotdeauna i-a păsat de vârstă, dar acum nu. Era un caz special. I-a zâmbit, aşezându-se cu ea pe o bancă din apropiere. Statul în picioare îl domolea, mai ales pe o asemenea căldură, numai de stat la soare îi ardea. Banca era sub un copac, cu coroana mare, aşa că era mult mai răcoare acolo.
-Eu am douăzeci. O ciufuli, răspunzându-i sec şi scurt. Nu mai ştia ce să spună, dar se rezumă doar la a o sărută pe obraz. Adora să facă asta. Pielea ei era una delicată, plăcută la atingere.
-Ah, ce vreme frumoasă, a spus punându-şi un picior peste altul, ca o muiere practic, şi se întinse asemenea unui motan drăgălaş ce aştepta să fie mângâiat cu dragoste.

Mao se așeză alături de băiat, analizându-i poziția. Îi veni să chicotească când îl văzu cu un picior peste celălalt, dar se abținu la momentul potrivit. Oricum, chiar dacă nu-i plăcea să vadă bărbații stând în modul acesta, la JaeJin era diferit, el arăta bine chiar și așa.
Mao își puse ușor capul pe pieptul băiatului, ducându-și o mână la chipul băiatului și îi mângâie ușor obrazul.
Fata era sigură că el are 20 de ani, sau cam așa ceva, se observa după aspectul fizic, dar nu și după personalitate. Era foarte matur și romantic față de restul, dar realiză că asta iubea la el cel mai mult.
Și vremea era foarte frumoasă, totul era așa de plăcut, până într-un moment. Tânăra înghiți în sec. Simțea că amețește și simțea că trebuie să meargă acasă cât mai repede, unde avea niște droguri. Avea nevoie de ele, devenise dependentă, nu avea ce face. Dacă nu lua, îi venea ”să se urce pe pereți”.
- Trebuie să plec, zise brusc și la fel de brusc se ridică în picioare. Ne vedem mai târziu! îl sărută rapid pe băiat pe buze, apoi dispăru, luând-o la fugă. Spera că JaeJin nu se va supără și nici nu-i va cere explicații.

Lui Mao îi veni să râdă de poziţia lui, dar nici el nu era prea departe. Ştia cât e penibil arăta, dar cu ea putea sta în orice mod, nu se simţea jenat. Între timp îşi lăsă capul pe pieptul lui, şi o mângâie uşor pe creştetul capului. Dar mai apoi, a spus că trebuie să plece. De ce? De ce trebuia să-l lase singur?
-Te duc e... dar nu apucă să termine căci fata deja o luă la fugă. Nu înţelegea, unde s-ar putea grăbi o fată e şaptesprezece ani, tocmai aici? I se părea ciudat, şi dorea să afle răspunsul la întrebare, aşa că o luă şi el la fugă după ea, fix prin pădure pe unde o luase. Cunoştea pădurile destul de bine, chiar dacă nu mai fusese de mult, îl învăţase taicăsău. Urmărea unele persoane după crengile rupte din jur sau frunze, ori, eh, nici eu nu ştiu foarte bine să explic, el e expertul în asta. Plus că s-ar putea să scrie în jurnalul lui, iar atunci voi reuşi să rup pagina pentru a o putea lipi aici să înţelegeţi şi voi.
JaeJin era rapid întradevăr, şi îi găsi urmele fetei, dar tot trebuia să păstreze măcar 500 de metri maxim, pentru ca să nu-şi dea seama fata că este urmărită tocmai de iubitul ei. Acum era curios, chiar dorea să vadă de ce fugise fata, aşa că pentru a se ascunde mai bine, se băgă pe după copaci, sau se ascunse după tufişuri. Din cauza crengilor îşi rupsese aproape şi hainele, şi îl făcu să înjure printre dinţi.

Îi părea rău că-l lăsase așa, cu ochii în soare, nu vroia să-l supere tocmai pe JaeJin, singura persoană la care ține atât de mult în momentul de față, însă nevoia ei era prea mare, oricum se abținuse de la ele încă de când îl cunoscuse pe JaeJin, adică de câteva zile. Și ea se mira cum reușise.
În graba ei, se zgârie de crengile copacilor, iar sângele își făcu apariția pe o mana, însă nu mai lua în seamă asta si restul juliturilor. Fugise atât de repede încât ajunse în camera ei cât ai zice ”pește”.
Știa exact unde era locul lor. Fugi spre acel sertar și începu să cotrobăie prin acesta. Seringa era deja pregătită, iar curând ajunse ”înfiptă” în mâna ei, administrându-și o doză.

Fata se zgâriase şi îi dădu sângele, iar când o observă începu să fugă şi mai tare, intrând după ea în casă. O apucase de o mână, parcă întrebând-o ce a păţit de a fugit aşa. Atunci a observat-o cu seringa în mână. Se simţea mai bine cu seringa, decât când era cu el pe bancă. Era dependentă, şi el se încruntă, smulgându-i nervos seringa din venă, şi începând să ţipe la ea.
-Ce faci, Mao? Ai înnebunit?! Cum poţi să faci asta? Mai avea puţin şi îi dădea o palmă, dar încercă să se abţină. Acum era dezamăgit de ea, nu se aştepta la asta, nu se aştepta să-l dea la o parte pentru droguri. A oftat, şi a îmbrăţişat-o ducându-şi o mână pe capul ei.
-M-ai dezamăgit, Mao.

Mao nu apucase să își administreze întreaga doză, pentru că JaeJin apăru imediat și îi smulse brutal seringa din venă. Scoase un mic sunet de durere în momentul acela. Nu se așteptase ca el s-o urmărească, nu vrusese să se întâmple așa. Știa că lui nu-i convenea că ea e o „drogată”, așa cum o numea toată lumea. Dar ea avea nevoie de acele droguri.
Se sperie o clipă de privirea băiatului, dar și de vocea lui răstită și dură din acele momente. Și ea simțea că-l dezamăgise și-i părea rău.
De odata, o lua în brațe, iar Mao își lăsă complet privirea în jos, de abia șoptind:
- Îmi pare rău... !

Fata îşi lăsă privirea în jos şi îşi ceru scuze. Nu mai conta, deja era prea mult. Nu a suportat niciodată fetele ce se drogau pentru a fi fericite. Nu a suportat ca EA să se drogheze. I-a dat drumul şi a plecat cu paşi lenţi către ieşirea din casă, şi totodată către casa lui. Voia să fie singur, să stea în patul lui moale citind o carte şi mâncând jeleuri fără să se mai gândească la ea. Dar gândurile sale se încăpăţânaseră şi numai imaginea ei i se năruia în minte. A scos un oftat lung, lăsându-şi capul în palmă şi se sprijini de un copac din apropiere.
Se simţea singur, simţea că drogurile îi luaseră locul, simţea că fata nu o să se schimbe niciodată şi el avea să renunţe. Era prea mult pentru el, o văzu când îşi injecta drogul, o văzu ce bine se simţea. Parcă se simţea mai bine decât cu el, şi asta îl durea nespus de mult.

Din senin JaeJin îi dădu drumul fetei. Mao simți cum aceea se transformă în cea mai urâtă clipă, simți că deja fiecare legătură dintre ei dispăruse, sau cel puțin așa bănuia că credea băiatul.
Drogurile nici nu-și mai făceau efectul acum, erau egale cu zero. Suferea prea mult că-l dezamăgise pe JaeJin, încât nu putea să se simtă bine de la acea doză.
Nu vroia ca acesta să fie sfârșitul, dar realiză că-l făcuse să sufere. Poate ea nu era fata potrivită, poate nu era cea care era menită să-l facă pe tânăr fericit.
Oftă lung, în timp ce ochii i se înlăcrimară, dar și șterse repede. Voia să meargă după el, măcar să știe că o să îi fie acceptate scuzele, chiar dacă nu vor mai fi și împreună.
Ieși rapid din casă și la fel de repede alergă după el. Se opri lângă acel copac și de abia reuși să-l privească în ochi. Îi venea să se bată.
- Te rog să nu pleci până nu termin ce am de zis! Îmi pare rău că s-a întâmplat așa, știi că sunt dependentă, dar pentru tine aș face orice și aș renunța la droguri. Nu știu dacă îmi mai dai și a doua șansă, oricum, vroiam să știi că mie chiar îmi pare rău.

<< Te rog să nu pleci până nu termin ce am de zis! Îmi pare rău că s-a întâmplat așa, știi că sunt dependentă, dar pentru tine aș face orice și aș renunța la droguri. Nu știu dacă îmi mai dai și a doua șansă, oricum, vroiam să știi că mie chiar îmi pare rău.>> vorbele fetei nu îl mai atingeau la suflet. Nu îl mai înmuiau deloc, sau cel puţin, încercă să nu îl mai înmoaie. Nu-i păsa de dependenţă, oricât de dependent ai fi, ai putea să te opreşti. El ar fi reuşit, dar JaeJin nu ar mai fi zis asta dacă era în locul fetei. El practic nu ştia nimic, nu înţelegea nimic, aşa că după mult timp de gândire, s-a hotărât să îi dea o a doua şansă. S-a hotărât să se străduie ca să nu mai fie dependentă de droguri, ci de altceva, dar evident, nu de ceva ce i-ar putea dăuna. Aşa că, a îmbrăţişat-o, ca din senin, fără a-i mai spune ceva. Îi plăcea să facă totul fără să vorbească, trecea mereu la fapte, şi îi plăcea să surprindă persoanele prin fapte, nu prin vorbe. Mereu a fost de părere că doar cu vorbele nu ajungi nicăieri, vorbele se uită, faptele nu.
Spera ca fata să înţeleagă că acea îmbrăţişare era ca un fel de 'te iert', fiindcă nu putea suporta să o vadă cu ochii înlăcrimaţi. Dar, pe o parte se bucură că mai avea puţin şi plângea. Prin lacrimi îi demonstra că ea chiar ţine la el. Nu că nu ar fi crezut-o de la bun început, dar dorea să o vadă, râvnea mai bine zis, să o vadă cum plânge după el. Avea nişte dorinţe, cum zic prietenii lui, naşpa. Dar lui nu-i păsa, el nu se va schimba. Tot timpul va fi aşa. Şi probabil nici Mao nu l-ar fi schimbat, sau probabil i-ar fi schimbat ceva, dar nu era sigur ce. A reuşit să schiţeze un zâmbet, şi îşi lăsă capul deasupra umărului drept al fetei, ca şi cum ar plânge, dar nu, nu plângea. Zâmbea. Zâmbea pentru că fetei chiar îi păsa şi venise după el să-şi ceară scuze. Era fericit, şi nu prea.
-Cum te pot face să renunţi la droguri? A întrebat apoi, în şoaptă, şi se strâmbă uşor, doar printr-o simplă arcuire a buzelor într-un mod ciudat, dar destul de drăguţ şi adorabil pentru a face o persoană să zâmbească.

I se păru ciudat că băiatul o iertă, că îi dădu o a doua șansă. Dacă ar fi fost în locul lui, probabil n-ar fi făcut-o. Dar se și bucură și îi promise că o să se lase de droguri. Nici ea nu știa cum, dar se v-a strădui din greu, asta-i sigur. Chiar vroia s-o facă, doar pentru JaeJin, pentru că sinceră să fiu, nu prea-i păsă de sănătatea ei. Niciodată nu-i păsase prea mult de lucrul acesta, oricum nici în copilărie nu fusese prea bolnăvicioasă și poate de asta.
Brusc, acesta o îmbrățișă. Mao zâmbi în sinea ei, bucuroasă. Ce bine era să stea din nou în brațele lui! Spera că acesta o iertase și că va reuși să uite întâmplarea ce distruse ziua de azi. Încă avea ochii înlăcrimați, dar și șterse repede și privi înspre chipul lui, încercând să zâmbească. Mda, îi fusese cam greu ce-i drept, pentru că nici acum nu-și revenise complet.
<<-Cum te pot face să renunţi la droguri?>>
Ce putea zice? Ea nu avea nici cea mai mică idee dacă va reuși. Va încerca foarte mult și dacă nu o să reușească, își propuse să ia pe ascuns, să se chinuie ca băiatul să nu afle.
- Ai făcut asta deja, sunt hotărâtă să mă las. De dragul tău promit că voi reuși.

<<- Ai făcut asta deja, sunt hotărâtă să mă las. De dragul tău promit că voi reuși.>> băiatul i-a zâmbit fetei, încetând să o mai strângă aşa tare în braţe. A oftat, lăsându-şi privirea în jos şi gândindu-se la ce ar mai putea face acum. Relaţia dintre ei se răcise cu, cel puţin, un procent. Dar JaeJin spera să crească înapoi acel procent. Îşi arcui buzele ca mai devreme, doar că de data aceasta făcu un botic copilăros, ce Mao nu îl mai văzuse până acum.
Şi-a dus o mână după gâtul ei, şi cu cealaltă îi luă braţul, şi îl privi. Era înţepat de multe ori, şi el abea acum observase asta. Se mira că nu a observat până acum, doar o ţinuse de mână de atâta ori, nu înţelegea cum a putut să nu vadă.
-Unde îţi ţii drogurile? a întrebat, gândindu-se la varianta că trebuie să i le arunce neapărat. Da, trebuia, altfel ea încă ar mai rămâne dependentă. Dacă îi intră în cap faptul că nu mai sunt, poate îşi ia gândul de la ele, sau cel puţin, asta credea el.

Sentimentul era reciproc, pentru că și Mao simțea că ceva era schimbat, că relația lor se mai răcise puțin, iar asta numai din vina ei. Trebuia să se schimbe și înțelesese asta, iar pentru JaeJin era gata s-o facă, sau cel puțin să încerce, pentru că știa că nu s-ar putea lăsa cu una cu două de droguri, doar lua de ceva vreme și era dependentă.
Observă cum băiatul făcu o față foarte dulce, atât de dulce încât îi venea să-l sărute, dar ceva o reținu. Acum chiar era sigură că se răcise ceva între ei, dar spera ca totul să revină la normal.
Acesta îi luă brațul și privi înțepăturile de pe el. Se miră și ea că acum le văzuse pentru prima oară. Erau chiar foarte multe și destul de vizibile.
<<-Unde îţi ţii drogurile?>>
Înghiți în sec când auzi întrebarea. Trebuia să-i zică, dar nu vroia. Dacă era singură în cameră, putea să ia droguri, pentru că JaeJin n-o vedea. Însă decise să-i spună, poate că va face ea rost de altele fără să știe băiatul, în caz că va avea nevoie.
- Le țin în camera mea, într-un sertar. Vrei să le arunci? întrebă, chicotind.

Ştia că Mao era o fată isteaţă şi perspicace. Probabil dacă îi va lua drogurile, o să facă ea rost în continuare, pentru că oricum, nu e singura cu asemenea probleme pe aici. Atunci a zâmbit şmecher şi o strânse puternic de mână, aproape trăgând-o violent până în camera sa. Ajunşi acolo îi umblă în sertar, luând tot ce însemna pentru el 'drog', şi fiindcă avea buzunarele mari, şi le băgă acolo pentru un moment.
-Te muţi cu mine. Se ciufuli el uşor, apoi îşi învârti mâinile lungi şi subţiri prin aer, scoţând un mic oftat, şi îşi muşcă buza inferioară. Fă-ţi bagajele, a continuat JaeJin pe acelaşi ton calm, plăcut şi totodată matur şi copilăros. Nu dorea să se comporte urât cu fata, dar ea îl provocase. Trebuia! Altfel nu s-ar mai fi schimbat, ar fi continuat să se drogheze, şi din moment ce o să stea cu el, o să ştie tot ce face. Spera că nu e o problemă, plus că el credea că şi ei îi pasă de sănătatea sa, dar după cum pare, nu. Dar nu dorea să o piardă aşa repede. Şi era şi tânără. Cunoscuse multe persoane care au murit de tineri datorită drogurilor, şi spera să nu păţească şi Mao la fel, mai ales că nu credea că foloseşte droguri uşoare. Se vedeau şi după ele că nu erau uşoare, căci ălea uşoare se puneau de obicei şi în ţigări. Ştia foarte bine că şi el are o problemă cu ţigările, dar el se poate lăsa uşor, sau cel puţin, asta credea acum când încă fuma.
S-a întors cu faţa la ea, aşteptând şi parcă bătând din palme să se mişte mai repede.

Cei doi intrară în camera lui Mao. Oftă ușor când băiatul îi lua toate drogurile. Avusese acolo o groază. Știa c-o să-i fie foarte greu să se lase. Realiză că nu putea, nu așa ușor, devenise dependentă, deci... însă de dragul lui trebuia s-o facă, nu? Nu dorea să-l piardă pe JaeJin dintr-o prostie care-i afecta și sănătatea.
<<-Te muţi cu mine.>>
Se uită înspre el, cu ochi mari. Chiar avea să se mute cu JaeJin? Ghici de ce voia băiatul, ca s-o supravegheze să nu ia droguri. Dar oare voia cu adevărat să stea mereu cu el în aceeași casă, pe capul lui?
- Ești sigur? întrebă ea.
Părea nerăbdător și că voia ca Mao să-și facă mai repede bagajele, apoi se apucă. Avea destule haine, dar noroc că era ghitite, așa că le îngrămădi pe toate într-o geantă foarte mare. Ei i-ar fi plăcut foarte mult să-l vadă pe JaeJin zi de zi, în același loc cu ea, ar fi fost drăgut, iar asta poate i-ar fi făcut pe amandoi să devină și mai apropiați, poate chiar mai mult ca înainte.

Fata se apucase de făcut bagajele. Nu avea aşa multe haine, ba chiar se aştepta la mai multe, dar pe moment nu dădu importanţă. Când închise geamantanul, i-l luă de pe pat, şi ieşi înainte ei din casă, spunând de acolo de unde e:
-Asigură-te că îţi iei tot, nu vreau să uiţi ceva. a schiţat un zâmbet şi lăsă geamantanul lângă picioarele sale. Avea să îl care el până ajunge acasă, doar nu o s-o lase pe fată să îl care. Totuşi, e destul de greu pentru ea. Între timp îşi mai aranjă părul, mai trase puţin de tricou şi începu să se privească în oglindă. Era obsedat de oglindă, şi după ce se privi zece minute, îndreptă oglinda către uşă, şi o observă pe fată. Terminase, se pare, şi a zâmbit, în timp ce a luat geamantanul de jos.
-Mergem, da? A şi nu te speria, ştiu să gătesc! Nu dau foc casei, dar cu toate astea prefer să cumpăr mâncarea. Şi poate pe drum vrei să-mi spui cum te-ai apucat de droguri, şi evident, când. Sau mai bine, zi-mi cine ţi-a zis să te apuci de ele, că mă ocup eu imediat de el. A spus în timp ce privi înainte, muşcându-şi buza şi făcând un botic ofticat.

Mao își termină bagajele. Acum că luase tot erau două genți mari de cărat, dar ea va căra doar una. Între timp îi scrise repede un bilet și colegei de cameră, în care-i spusese doar că se mutase din cameră din motive persoanel, nu îi plăcea să dea și mai multe detalii.
Ieși din încăpere și veni după JaeJin, zâmbind când îl văzu că o așteptase. Acum începea să o încânte și mai mult ideea că va locui cu el. Era foarte fericită.
- Nu-ți face griji, am încredere în tine și talentul tău la gătit, zâmbi larg și sincer, vorbind în același timp pe un ton foarte cald.
- Ahm, povestea cu drogurile... este foarte lungă. M-am apucat cam acum un an. După ce mama m-a părăsit, tatăl meu a devenit un alcoolic. Mă certam zi de zi cu el, de fapt, începuse să mă și bată, oftă lung, pentru că îi era greu să vorbească despre trecutul ei, dar știa că trebuie să-i spună și lui. Nu am avut în perioada aceea pe nimeni care să-mi fie alături, intrasem într-o depresie mare: nu mâncam, nu mai mergeam la școală, nu vorbeam cu nimeni, doar cu mine, până când cineva mi-a dat un drog. A fost o doză puternică aceea, dar mi-a plăcut senzația pe care am avut-o. Nu aș fi continuat dacă de fiecare dată când luam droguri nu mi-o inchipuiam pe mama întorcându-se. Și totul părea atât de real. Îți dai seama ce proastă sunt eu? Mă droghez doar ca s-o revâd pe mama mea, în închipuirea mea, desigur.
Îi dăduseră câteva lacrimi în timp ce povesti, dar își mușcă puternic buza inferioară și încercă să se abțină.

<<Nu-ți face griji, am încredere în tine și talentul tău la gătit>> dacă ar şti ea că el ştie să gătească numai cartofi prăjiţi, i-ar fi dat şi o palmă după ceafă. A râs involuntar, şi apoi fata începu să-i povestească absolut totul. Era o poveste destul de tristă, se droga doar pentru că o vedea pe mama ei, în mintea sa. Aproape că îi dăduseră şi lui lacrimile, dar încercă să se abţină cât mai mult. Atunci o îmbrăţişă puternic, şi încercă cumva să o consoleze, dar ai degrabă se smiorcăia el decât ea. Era milos, şi nu suporta să vadă pe cineva trist, mai ales pe Mao, în asemenea momente. În acel moment observă şi un al doilea geamantan, ce îl căra Mao. Ce idiot putea fi. I l-a luat din mână, acum cărându-le pe amândouă şi îşi ceruse scuze că nu a ajutat-o. Era puternic, chiar dacă era destul de slab, şi ar fi putut să o care şi pe Mao pe deasupra, acum. A schiţat un zâmbet, şi peste vreo 10 minute de mers au ajuns în camera băiatului. Era mare, curată, şi perfectă şi pentru Mao.
-Îţi aranjezi tu lucrurile în dulap, bine? întrebă, în timp ce băgă într-un sertar toate drogurile şi le încuie cu un lacăt, iar cheia o păstrase el. Apoi se trânti pe pat, privind-o pe fată cu nişte ochi calzi, blânzi. Aproape că adormise, dar când simţea că i se închid ochii, îi deschidea şi îşi mai dădea o palmă peste faţă sau se ciupea.

Pe drum ea îi povesti cum începuse să ia drogurile și de ce continua să o facă. Mda, era chiar o poveste tristă și din păcate era a ei. Păruse să-l fi emoționat pe băiat, pentru că și lui îi dăduseră lacrimile, însă ea reveni la starea normală când fu îmbrățișată. Acum, JaeJin o putea face cea mai fericită, pentru că el devenise totul pentru ea.
În curând ajunseră în cameră. Era așa mare și curată, iar Mao se îndrăgosti pe loc de încăpere. Chiar și-un băiat era mai ordonat decât ea, realiză în acele clipe. Observă că JaeJin se așeză pe pat și aproape adormea, dar de fiecare data el se trezea și se ciupea, sau își dădea câte o palmă.
Mao lăsă gențile lângă dulap, apoi veni pe pat și se spuse peste băiat, cu-n zâmbet inocent pe chip, în ciuda... poziției.
- Mai bine te culci, dacă îți e așa de somn. Îl sfătui ea, apoi îl sărută scurt pe buze, mușcându-l la sfârșit, în așa fel încât să nu-l doară prea tare. Zâmbi din nou și făcu botic, arătând ca un copilaș foarte cuminte, care vroia să primească ceva dulce.
- Mao-chan loves you! îi zise pe cel mai dulce ton pe care-l putea face ea.

Mao îi observă acţiunile pentru a rămâne treaz, şi se aşezase deasupra lui, zâmbind inocent. Îi spusese să se culce, şi îl sărută, iar la final îl muşcă. Acesta nu se lăsă cu una cu două, mai ales că îl provocă, prin a cea poziţie şi sărut. Fata îi spusese că îl iubeşte, şi JaeJin i-a răspuns acelaşi lucru, doar că trăgând-o puţin mai aproape, şi continuând sărutul de mai devreme, puţin mai pervers, în timp ce îi mângâiase sânii pe deasupra tricoului pe care îl purta. Acum puteau să continue de acolo de unde s-au oprit în casa din pădure. Chiar dacă era destul de obosit, se simţea în stare să o facă încă o dată, de dragul ei.
Îşi strecură limba în caverna fierbinte a fetei, şi şi-o frecă violent de limba ei, apoi la final o muşcă de vârful acesteia. În acel moment, mâinile sale îi mângâia pielea caldă de sub tricou, ridicândui-l până la gât, şi de acolo i-l scoase de tot, rămânând în sutien. Nu se grăbea, aşa că o mai lăsă pe fată îmbrăcată ceva timp, continuând cu săruturile, dar de data asta coborând la gât.

După ce îl sărută pe băiat, Mao observă că îl provocase și că începu să continue ceea ce începuseră în casa din pădure. Roși puternic, fără să realizeze, când băiatul îi puse mâna pe sâni, însă adora fiecare atingere primită din partea lui.
O scăpă de tricou, iar atunci ea afișă un zâmbet la fel de inocent ca și primul, spunându-i s-o aștepte puțin. Se ridică de pe pat și trase draperiile. Camera fu imediat învăluită de întuneric, dar ei îi plăcea mai mult așa și spera ca și JaeJin să fie de acord cu asta.
Reveni în pat, stând în aceeași poziție ca și mai devreme. Întrebă dacă e în ordine ceea ce făcuse, dar nu mai așteptă un răspuns, pentru că buzele ei deja simțeau dorul celor ale băiatului. Începu să-l sărute foarte pasional, în timp ce își strecură mâinile pe sub bluza lui. Limba ei o atingea pe a băiatului, iar într-un moment îl mușcă, nu foarte tare, încât să simtă mai mult plăcerea decât durerea.